Coloane bazaltice plutesc peste ceata groasa a inaltimilor. Parca am fi pe alt taram: Nimic nu ne leaga de rutina cu care suntem obisnuiti acolo, jos. Un suierat, ce leagana trunchiurile infipte cu nesat in crapaturile pietrelor te infrigureaza si te absoarbe ca intr-un vortex. Te trezesti in urmatoarea secunda, ca si cum ai fi plutit ore in sir si acum incepi din nou sa simti frigul ce-ti inteapa pielea amortita. Nu visezi! Esti treaz! Mai treaz ca oricand! Ai descoperit ca exista un loc unde poti sa zbori fara sa -ti obosesti aripile.
Nimic nu poate fi mai placut decat sa simti pe trup razele timide ale soarelui, dimineata. Incepi incet sa te reactivezi. Acum simturile iti sunt cel mai ascutite. Fiecare sunet parca ar avea propria lui boxa. Te induri sa renunti la amorteala placuta si incepi sa te misti. Te intinzi mladios, asa cum arborii isi intind ramurile sarutate pe fiecare centimetru de caldura a astrului, apoi dintr-un gest aproape involuntar iti impulsionezi membrele cu miscari bruste ca si cum vrei sa le antrenezi pentru un maraton. Cadrul e pregatit ...e acolo, te asteapta. Tu esti personajul care trebuie sa-l animeze. Fiecare zi poate fi pentru tine o poteca serpuind prin luminisuri.
Sa privesti un tablou, nu trebuie sa fie un examen de competente artistice...,ci o lectie de libertate. Esti propriul tau profesor. Iar el, tabloul, este bula ta de imaginatie , de fantezie. Nu cauta logica intr-un astfel de cadru, nu te cronometra, nu masura....,nu trebuie sa existe suprafata solida intre tine si orizontul acela albastru. Daca nu te-ai stropit pe picioare de noroi si nu ti-ai zarit reflexia propriului tau trup in baltoaca de pe marginea drumului, inseamna ca nu ai reusit sa patrunzi. Paseste pe iarba! Simti cum iti gadila picioarele amortite de frig? Esti pe drumul bun! Acum ca ai auzit si glasul apatic al pasarilor ce tin companie ramurilor goale, iti dai seama ca esti descult. Ti-ai dorit sa nu sfidezi goliciunea naturii si sa simti totodata mai bine umezeala rece de aici. Cat ar fi de rece si trist, nu te induri sa pleci. Pe cat e de liniste, pe atat de multa viata exista. Natura respira continuu :pentru mine, pentru tine, pentru noi toti, pentru ea insasi.Fii discret si delicat! Umbla descult..pentru ea!
Un refugiu, unde vrei doar sa lenevesti sub jocurile dintre umbra si lumina. Un univers al copilariei imortalizat sub pensula generoasa de culoare, pe care iti doresti sa-l accesezi ori de cate ori ti-e dor. Fie ca vrei sa asculti vocea surorii tale mai mari, barnaitul infundat al fusului sau fosnetul usor al frunzelor , te pierzi aici, in armonia duioasa si parfumata dintre drumul batatorit si cupola miscatoare de verde viu si galben staruitor. Echilibrul dintre lumina difuza, jucausa si linistea usor bruiata, dar placuta te readuce acasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu