Pot sa zbor daca privesc adanc

Pot sa zbor spre visare daca privesc adanc printre culorile tabloului, patrund dincolo si ma inalt odata cu norii diafani ce zburda veseli peste dealuri.

E liniste. S-a au asternut luminile discrete ale inserarii. Se mai aude doar vantul ce leagana usor lotcile la mal si un zgomot in surdina al orasului de peste ape.

In caldura stinsa a toamnei crangul isi leagana usor ramurile luandu-si parca adio de la frunzele ingreunate de rugina. Caut cu nesat petice de luminis sa ma mai rasfat o clipa sub razele sorelui. Imi vor lipsi o iarna intreaga...

....dar pot sa zbor mai bine ! Asa ca privesc pierdut in oglinda clara a apei, ma balansez odata cu reflexiile ei si ma inalt din nou in vise odata cu trunchiurile strajerilor de pe mal. Ma inalt sau ma scufund ....sunt doua lumi, dar eu tot spre vis zbor.

Norul din suflet..

Contur diafan de lotca, ce parca deseneaza in oglinda apei povestea ei...leaganul unor indragostiti, adapostul unei familii puse pe fuga, zilele de singuratate ale batranului ce o trage mereu aici dupa fiecare promenada oferita turistilor pierduti in orasul inundat de dragoste.

Cersim un banut pentru inca o zi, iertare dupa un moment stangaci sau dragoste pentru o viata intreaga , tot plecati vom fi cu privirea , cu inima batand galop, asteptand de la EA, cu mana intinsa, cu mintea intetosata sau cu sufletul crispat o mica speranta. Cu toata talpa pe caramida marunta, paseste soldatul , datorita caruia exista toate astea acum, cu pasi diafani, nesigura, salta domnita, uitandu-se rusinata spre el. Ea este acoperita de culoarea unei bunestari ascunse bine dupa ferestrele conacului, el acoperit de culoare timpului, a tot ce se intampla, a zidului ce dainuie si imprejmuieste un trai fara griji.

Iubire nesfarsita... alearga spre ea, o imbratiseaza cu nesat, o acopera dominant cu putere, o mangaie apoi duios, se retrage incet parca si-ar lua cu greu adio, dar nu pentru multa vreme...

Lumina cade pe zidurile caselor adunate strans parca a -si sopti taine, lumina strabate dincolo de panza, o simt pe chip, imi incalzeste privirea, ma uit apoi in departare, dincolo de poarta, spre orizontul marginit de mare.

Sa ne hidratam simturile...

Granita a doua medii de viata, imbratisarea dintre doua universuri, doua forme de agregare care coexista spre deliciul tuturor fiintelor vii, primele creatii ale fortei supreme, oricum le-as numi sunt tot ele: APA si PAMANTUL. Paradoxul dintre caracteristicile ce le diferentiaza si dragostea lor vesnica, faptul ca sunt de nedespartit, ne face sa fim atat de fascinati de saruturile lor. Fiecare val ajuns la tarm este un impuls erotic al apei. Fiecare moment in care valul atinge tarmul este o desfatare pentru acesta din urma. Pamantul atunci naste forme de viata prin care sa vada si sa simta dragostea ce i-o poarta apa. Toate se intrec in a-si indeplini sarcina , dar cele ce stiu sa danseze cel mai frumos ritualul dragostei lor sunt mladioasele salcii. Simt, vibreaza emotia , o inalta si o raspandesc in intreaga natura ca pe un parfum divin.

Golul din adancul inchipuirii

Coloane bazaltice plutesc peste ceata groasa a inaltimilor. Parca am fi pe alt taram: Nimic nu ne leaga de rutina cu care suntem obisnuiti acolo, jos. Un suierat, ce leagana trunchiurile infipte cu nesat in crapaturile pietrelor te infrigureaza si te absoarbe ca intr-un vortex. Te trezesti in urmatoarea secunda, ca si cum ai fi plutit ore in sir si acum incepi din nou sa simti frigul ce-ti inteapa pielea amortita. Nu visezi! Esti treaz! Mai treaz ca oricand! Ai descoperit ca exista un loc unde poti sa zbori  fara sa -ti obosesti aripile.

Nimic nu poate fi mai placut decat sa simti pe trup razele timide ale soarelui, dimineata. Incepi incet sa te reactivezi. Acum simturile iti sunt cel mai ascutite. Fiecare sunet parca ar avea propria lui boxa. Te induri sa renunti la amorteala placuta si incepi sa te misti. Te intinzi mladios, asa cum arborii isi intind ramurile sarutate pe fiecare centimetru de caldura a astrului, apoi dintr-un gest aproape involuntar iti impulsionezi membrele cu miscari bruste ca si cum vrei sa le antrenezi pentru un maraton. Cadrul e pregatit ...e acolo, te asteapta. Tu esti personajul care trebuie sa-l animeze. Fiecare zi poate fi pentru tine o poteca serpuind prin luminisuri.

Sa privesti un tablou, nu trebuie sa fie un examen de competente artistice...,ci o lectie de libertate. Esti propriul tau profesor. Iar el, tabloul, este bula ta de imaginatie , de fantezie. Nu cauta logica intr-un astfel de cadru, nu te cronometra, nu masura....,nu trebuie sa existe suprafata solida intre tine si orizontul acela albastru. Daca nu te-ai stropit pe picioare de noroi si nu ti-ai zarit reflexia propriului tau trup in baltoaca de pe marginea drumului, inseamna ca nu ai reusit sa patrunzi. Paseste pe iarba! Simti cum iti gadila picioarele amortite de frig? Esti pe drumul bun! Acum ca ai auzit si glasul apatic al pasarilor ce tin companie ramurilor goale, iti dai seama ca esti descult. Ti-ai dorit sa nu sfidezi goliciunea naturii si sa simti totodata mai bine umezeala rece de aici. Cat ar fi de rece si trist, nu te induri sa pleci. Pe cat e de liniste, pe atat de multa viata exista. Natura respira continuu :pentru mine, pentru tine, pentru noi toti, pentru ea insasi.Fii discret si delicat! Umbla descult..pentru ea!

Un refugiu, unde vrei doar sa lenevesti sub jocurile dintre umbra si lumina.  Un univers al copilariei imortalizat sub pensula generoasa de culoare, pe care iti doresti sa-l accesezi ori de cate ori ti-e dor. Fie ca vrei sa asculti vocea surorii tale mai mari, barnaitul infundat al fusului sau fosnetul usor al frunzelor , te pierzi aici, in armonia duioasa si parfumata dintre drumul batatorit si cupola miscatoare de verde viu si galben staruitor. Echilibrul dintre lumina difuza, jucausa si linistea usor bruiata, dar placuta te readuce acasa.

Lasa-te in bratele culorilor !

O cascada...un spectacol al apei! Un vuiet ce-mi acopera chiar si propriile ganduri, un praf de picaturi fine ce imi infrigureaza trupul, toate acestea le percep odata cu sentimentul de invidie profunda fata de intregul cadru ce inconjoara fascinanta cadere de apa. Of! Chiar si crengile suple, prin care privesc spre ea, vibreaza de bucurie in generoasa ploaie de picaturi, ce parca, ar vrea sa-mi topeasca chiar si culorile prin care eu privesc la inchipuirea mea. Totusi, dincolo de rivalele mele ramuri, e mult mai mult decat spectacol: e o poveste. Povestea unor ape ce s-au imbratisat in covata sculptata de ele isasi spre a -si uni destinele , a-si povesti toate cele prin care au trecut si spre a -si incredinta fiinta, in cel din urma ultim episod, intr-o cadere eliberatoare, intr-un zbor plin de adrenalina, la care au visat mereu.

 Ce este "poezia" mea? Este o postare cu etichete, dinainte alese spre a-mi putea atrage publicul. Nu caut faima, caut adepti pentru frumusetea ce ne inconjoara si pentru cei recunoscatori perceptiilor de care suntem capabili noi, oamenii [...]. Ma simt datoare sa pictez cu ce am la indemana, in cazul meu, cuvantul.
Va voi recita despre natura ce atinge cerul: muntii. Ei sunt cel dintai si cel de pe urma freamat al Pamantului. Ei sunt punctul terminus, pe care ravnesc sa-l atinga toti aceia carora le place sa priveasca. De aici, de jos, ei par un intreg univers, plin de mister, atat de aproape si totusi atat de greu de imbratisat. Ne intimideaza cu personalitatea lor puternica cu care isi deseneaza singuri nuante pe bunul plac. Sunt  intotdeauna niste extravaganti ai decorului natural, care ne inmarmuresc privirile si ne ingenuncheaza indraznelile.

O pledoarie de senzatii naste din acest spatiu. Detaliile din abundenta te teleporteaza dincolo de luciul de ulei. Lumina calda iti inunda mintea in liniste si impacare sufleteasca, iar lacasul de inchinaciune, reprezinta speranta insasi. Un refugiu din calea tuturor pornirilor , tentatiilor si cel mai important din calea hartuitoarei deznadejdi.

"Padure in Ceata" se intituleaza acest mic holospatiu in care am fost primiti cu bunavointa celui mai indemanatic programator de vise si imagini virtuale, artistul cu cele mai controversate simturi :pictorul.
Aici, te simti atat de mic.., nu poti atinge cu privirea nici cat poate greierul urmatoarea floare pe care se aseaza sa cante moleseala verii, dar esti in siguranta. Ceata te invaluie, nu te lasa sa privesti in adancul padurii, dar lumina iti invadeaza si iti scufunda toate temerile. Nu are de ce sa-ti fie frica...este doar respiratia copacilor, ce se incalzesc suflandu-si in cetina caldura din propria lor viata. Ar trebui sa luam seama, noi oamenii,  la cum se protejeaza reciproc, natura. Pe oglinda apei, isi fac aparitia, treptat, cateva mici perturberante create de picaturile de apa: nimic nu se pierde aici, fiecare strop este atras inapoi, absorbit de viata insasi. Nimic nu este lasat in suspensie la nesfarsit, la voia intamplarii. Ca sa fii pregatit sa vezi si sa intelegi asta, nu e neaparat nevoie de timp, dar sigur odata cu acomoditatea vizuala, odata cu momentul in care ai baut pe saturate lumina din adancul padurii, vei vedea...

Pictorul se joaca cu tine

        
Secunde, zile, anotimpuri se succed in metamorfoza ametitoare a universului, pastrand ca reper un mic cadru din natura, pictat cu lumina unui astru si culoarea vietii si inramat de doua trunchiuri diafane, ce se lasa imbatate de spectacol.

O lumina calda iti invadeaza privirea.. Cauti molesit umbra si astepti o adiere cat de usoara a unui ram, aplecat parca sa-ti arate drumul, catre odihna si confortul la care ai ravnit o zi intreaga.

O imagine ce absoarbe, spatiul degajat, locuintele (aparent tipice Chiojd) izolate de la capat de sat sunt prinse in singura prezenta tumultoasa - vantul de toamna ce ravaseste si dizolva nori. Aceste acumulari de apa si particule dau racoare cadrului si te usureaza de povara oricarei concentrari. Te relaxeaza si te amesteca in valtoarea vantului umed , iar glasul de mioare te incalzeste cu senzatie de ospitalitate. 

Contradictiile din constiinta ta nasc valuri, ce ridica ploaie de sperante peste toate gandurile tale. Abandonate acolo, in mijlocul oceanului sunt balansate si lovite pana la epuizare. Cele mai multe raman la bord si  asteapta  sa sa se materializeze pe malurile unei realitati necesare. Gandurile pierdute in adancuri pentru totdeauna sau gandurile naufragiate ramase cu speranta unei reintoarceri sunt cele pe care circumstantele vietii le-a impiedicat sa-ti schimbe destinul.

Pagubit dar cu pensula tocita de culoare si panza

        Sa fie pagubit de propria lui munca este o binecuvantare, atunci cand din mainile lui au iesit atatea motive de incantare a ochiului si a sufletului. In urma muncii lui, i-au ramas doar paharul cu pensule tocite si tuburile stoarse de culoare, paleta pe care o pastreaza cu sfintenie din ultimul an de liceu, sevaletul prin care priveste acum la cateva panze intinse de un alb suparator si un miros intepator de uleiuri, care stapaneste intreaga casa.
        Toate amintirile si trairile lui le-a ascuns bine in decorul de pasta ce a insufletit acele panze albe. Acum, energii captive sub luciul de ulei soptesc sentimente celor ce le  privesc. Ei sunt mostenitorii de drept ce-si pot tese acum propriile lor fantezii in cadrele lui. Se hranesc cu perceptii, se imbata in iluzii optice si invata sa cunoasca fiecare unduire a ierbii si freamat de frunze prin ochii celui ce a recreeat natura.