vineri, 17 mai 2013

Pot sa zbor daca privesc adanc

Pot sa zbor spre visare daca privesc adanc printre culorile tabloului, patrund dincolo si ma inalt odata cu norii diafani ce zburda veseli peste dealuri.
E liniste. S-a au asternut luminile discrete ale inserarii. Se mai aude doar vantul ce leagana usor lotcile la mal si un zgomot in surdina al orasului de peste ape.
In caldura stinsa a toamnei crangul isi leagana usor ramurile luandu-si parca adio de la frunzele ingreunate de rugina. Caut cu nesat petice de luminis sa ma mai rasfat o clipa sub razele sorelui. Imi vor lipsi o iarna intreaga...



....dar pot sa zbor mai bine ! Asa ca privesc pierdut in oglinda clara a apei, ma balansez odata cu reflexiile ei si ma inalt din nou in vise odata cu trunchiurile strajerilor de pe mal. Ma inalt sau ma scufund ....sunt doua lumi, dar eu tot spre vis zbor.

Norul din suflet..

Contur diafan de lotca, ce parca deseneaza in oglinda apei povestea ei...leaganul unor indragostiti, adapostul unei familii puse pe fuga, zilele de singuratate ale batranului ce o trage mereu aici dupa fiecare promenada oferita turistilor pierduti in orasul inundat de dragoste.
Cersim un banut pentru inca o zi, iertare dupa un moment stangaci sau dragoste pentru o viata intreaga , tot plecati vom fi cu privirea , cu inima batand galop, asteptand de la EA, cu mana intinsa, cu mintea intetosata sau cu sufletul crispat o mica speranta. Cu toata talpa pe caramida marunta, paseste soldatul , datorita caruia exista toate astea acum, cu pasi diafani, nesigura, salta domnita, uitandu-se rusinata spre el. Ea este acoperita de culoarea unei bunestari ascunse bine dupa ferestrele conacului, el acoperit de culoare timpului, a tot ce se intampla, a zidului ce dainuie si imprejmuieste un trai fara griji.
Iubire nesfarsita... alearga spre ea, o imbratiseaza cu nesat, o acopera dominant cu putere, o mangaie apoi duios, se retrage incet parca si-ar lua cu greu adio, dar nu pentru multa vreme...

Lumina cade pe zidurile caselor adunate strans parca a -si sopti taine, lumina strabate dincolo de panza, o simt pe chip, imi incalzeste privirea, ma uit apoi in departare, dincolo de poarta, spre orizontul marginit de mare.

Sa ne hidratam simturile...



Granita a doua medii de viata, imbratisarea dintre doua universuri, doua forme de agregare care coexista spre deliciul tuturor fiintelor vii, primele creatii ale fortei supreme, oricum le-as numi sunt tot ele: APA si PAMANTUL. Paradoxul dintre caracteristicile ce le diferentiaza si dragostea lor vesnica, faptul ca sunt de nedespartit, ne face sa fim atat de fascinati de saruturile lor. Fiecare val ajuns la tarm este un impuls erotic al apei. Fiecare moment in care valul atinge tarmul este o desfatare pentru acesta din urma. Pamantul atunci naste forme de viata prin care sa vada si sa simta dragostea ce i-o poarta apa. Toate se intrec in a-si indeplini sarcina , dar cele ce stiu sa danseze cel mai frumos ritualul dragostei lor sunt mladioasele salcii. Simt, vibreaza emotia , o inalta si o raspandesc in intreaga natura ca pe un parfum divin.